Flori pe munte, flori de dor

Fac pe suflet un decor.

Urcă, urcă spre înalt

Curcubeul urmărind,

Lasă-te purtat ” pe cal”

Chiar de e imaginar.

Ia lasoul și-ncolăcește

Creasta munților făloși

Și la luptă  tu pornește,

Doborând, ca în poveste,

Zmei ascunși în cer ca nori.

Pe cărările de munte

Totul pare ireal,

Florile șoptesc fotonic

Și zâmbesc la cer albastru ,

Iar fuioarele de apă le stropesc ca din senin.

Noi umblăm plini de uimire,

Întrebându-ne de-i vis,

Cerul, ca o limitare,

Ne troznește  la pământ,

Inima  în corp tresare,

Peisajul pare blând,

Dar în noi strigă mai tare, doar un gând:

Omul și Pământul au tainic legământ

În el stă fericirea

Nu-i glumă, e DREPT CUVÂNT.

Daniela Mirela Popescu

Foto: Sorin Moise