Nu ne-a plouat! Ziua a treia a festivalului de la Tuşnad a fost un succes. International Pandemic Blues Session, un tribut adus marelui Muddy Waters, a reunit pe aceeaşi scenă muzicieni din România, Ungaria, Serbia, Statele Unite şi Marea Britanie şi a conturat legătura sufletească a celor prezenţi cu bunul-simţ muzical. Organizarea, scenotehnica şi ambientul locului au creat cadrul (aproape) perfect pentru viitoarea ediţie a unui festival de tradiţie. Remarc curajul organizatorilor, Attila, Magda, Claudiu, Alex, Zozó, Levi, Csaba, Ferkin, Jojo, Camelia, Mihai, Şoni, Baştanu, Zsolt și mulți alții, de la departamentul foto, video, sunet, care, în ciuda tuturor interdicţiilor, au dus la bun sfârşit, a doua ediţie a TUŞNAD GASTRO BLUES FEST, după cum se ştie, născut în starea pandemică mondială a anului 2020.
Deschiderea celei de-a treia zi de festival i-a revenit excepţionalului trio româno-sârb, AxiS, cu rădacini fizice în micul oraș sârb, de pe malul Dunării, Kladovo, și rădăcini spirituale în pământurile americane ce-au dat naștere bluesului. În toamna anului 2016, grupul imprimă primul material discografic, într-un studio boem situat în suburbiile Belgradului. În primăvara anului 2018, AXiS a fost ambasadorul României la European Blues Challange, în Hell, Norvegia, participând, astfel, și la unul dintre cele mai mari festivale de blues de la ei, Blues in Hell. Totodată, venirea primăverii a marcat lansarea primului lor album First Punch, pe care vă sfătuiesc să-l adăugaţi colecţiei dumneavoastră. Trioul AxiS este format din valoroşii muzicieni: Silviu Dan Iliescu – voce şi chitară, Dejan Kotarčić la chitară bas şi Ranko Varga la tobe. Îi iubim şi le dorim multă baftă cu al doilea album!
Următorul act muzical a fost The Gamblers, o trupă de rhythm and blues în vogă din Sr. Mitrovica, Serbia. Ei ne-au făcut să uităm de vremurile grele pe care le trăim cu totii şi ne-au delectat cu un program de soul cu rhythm & blues infuzat cu swing – o modernă interpretare a muzicii de blues timpuriu, soul și rock’n’roll care amintesc de tradiționalele cântece blues cântate în pridvor, precum și de aleile gălăgioase ale bodegilor dosite. De la jazz, folk, blues, soul, The Gamblers par să atingă fiecare aspect al muzicii clasice americane, dar cu o prospețime la fel de interesantă pe cât de familiară. Trupa este formată din șase membri care au cântat la numeroase festivaluri prestigioase de muzică și, de asemeni, la multe evenimente din jurul Serbiei și în fostele republici iugoslave.
Link ziua a treia
Închei minicronica mea cu prezentarea supergrupului Oxigen, o minunată trupă de blues-rock, care are în componenţa sa muzicieni cu o trainică experienţă, de peste 20 de ani, ce s-au rodat alături de nume consacrate din aria bluesului, a rockului şi a folkului din România: Bogy Nagy (Pro Musica, Crossroads, Burning Table), Eugen Caminschi (Sorin Chifiriuc & Electric Red Roosters, Weinberger Blues Machine, Black Cat, Mircea Vintilă, Alexandru Andrieș, VH2, Vama Veche, Vama), Gelu Ionescu (Black Cat, Mircea Vintilă, Vama), Mugurel Diaconescu (Black Cat, Dole) și Lucian Sorin Clopo Cioargă (Taxi, Phoenix, Vama). Un recital cu multă dăruire pentru blues şi autentic profesionalism. Bravos! Vă aşteptăm cu albumul promis!
Trei seri la rând, am savurat bluesul în cele mai interesante combinaţii, am dansat printre stropii de ploaie, am mâncat Papa La Şoni şi am gustat Unicum, am fugărit cu jandarmii ursoaica revenită azi-noapte după puii ei, am vândut vinyluri, am cumpărat şi vândut CD-uri şi cărţi, am ascultat poveşti de blues la workshopuri, l-am sărbă(u)torit pe Radu Birişteică, am savurat 2 zile la rând adevăratul gulaş de vită făcut în giganticul ceaun de Alex Ceauşescu, am râs copios de gafa lui Relu Călin cu napolitanele-pastile (de aprins focul) pentru Roxana, ne-am cinstit reciproc cu muzicienii români, unguri, sârbi, americani sau britanici, în câteva cuvinte, ne-am bucurat de o stare normală de concert şi de bucuria de-a trăi clipe unice cu prietenii din Bucureşti, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Cluj, Grințieș, Olanda şi Câmpulung Moldovenesc.
„Muzica bună nu se învaţă ca mersul pe bicicletă.” (Raul Kusak)
Radu Lupaşcu
21 iunie 2021
Foto: Jan Ghimpeţeanu, Radu Birişteică, Radu Lupaşcu
0 Comentarii