Mediile de stocare diferă. Calitatea sunetului unui album a fost şi va rămâne disputa dintre consumatori şi profesionişti. Un război surd, al cărui final nu poate avea sfârşit. La mijloc sunt, desigur, proprietarii dreptului de autor, case de discuri sau artişti independenţi. Pentru mulţumirea consumatorului de muzică, ei au ales varianta compactă a CD-ului, cu un preţ la îndemână şi o prezentare decentă, iar pentru profesioniştii cu auz fin, au ales varianta revitalizării discului fabricat din clorura de polivinil, cunoscut de noi toţi ca vinyl. Nu aducem în discuţie ediţiile particulare, (de)numite generic deluxe edition, de-o parte sau de alta a competiţiei dintre sunetul digital și analog. Vorbim despre ediţiile comune, accesibile tuturor, despre calitatea sunetului şi, în special, comentăm muzica bună, autorii ei şi impactul acesteia peste vreme. Unde facem asta? La Miercurea Vinyliştilor, chiar şi pe timp de pandemie, în clubul Sing tagma (str. Mendeleev nr. 4).

Redescoperirea ediţiilor noi pe vinyl fac obiectul unor discuţii pasionale, de cele mai multe ori legate (tot) de sunetul (ne)reuşit al compact-discului. Casele mari de discuri susțin că folosesc originalul analogic pe care-l au în arhive. De cele mai multe ori, cu ajutorul unor maeştri ai sunetului remasterizat. De aici încolo, este cazul să dau exemple, fiind vorba de nimeni altul, Steven Wilson (fondatorul, chitaristul, vocea principală şi compozitorul trupei Porcupine Tree), ce-a reuşit să ofere o nouă viaţă unor albume clasice create de Jethro Tull (10 albume), King Crimson (10 albume), YES (5 albume), XTC (5 albume), Gentle Giant (3 albume), Marillion (2 albume), Rush, Roxy Music, Tears for Fears, Chicago, Simple Minds. Nu (cred că) vă întrebaţi de ce-a ales aceste nume din istoria rockului, mai mult progresiv, după cum lesne se poate observa! Mixajul stereo sau surround 5.1, a fost întotdeauna o reuşită la Wilson, iar fanii şi critica îl susţin pe deplin. Un exemplu de apreciat pentru audiofili pe vinyl şi chiar CD, Jethro Tull – Aqualung 1971 (The 2011 Steven Wilson Stereo Remix, Chrysalis, Parlophone, 2018, EU), respectiv 1996 (25th Anniversary Special Edition, Chrysalis, UK).

„If I’ve got a couple of days off in a hotel and time to kill. I can load up an album remix project and start to piece it together. I can’t create definitive mixes, and obviously I can’t do the surround mixes, but I can do a good 60 percent of the work sitting in a hotel or dressing room: editing, compiling, getting basic balances, figuring out stereo placement on the original mixes. So although I’m busier than ever in my own career, I’m managing to maintain the remix work too. I’m becoming more selective about what I take on, though, because I’m in the fortunate position of being offered more and more projects. But then I’ve only ever wanted to remix things that I have an affinity with, whether it’s an album I grew up listening to, or one that I can genuinely say I love — and with nearly all the projects I’ve taken on, both are true.” (Steven Wilson)

Dar există şi destule controverse, din cauza excesului de zel al producătorilor. O nouă viaţă a încercat să ofere albumelor prog şi designerul Roger Dean. Din punctul meu de vedere, coperta trebuia să rămână (exact) aceeaşi, mai ales că stilul său unic de reprezentare a definit arta în lumea coperţilor de albume şi a creat fantezia vizuală a poveştii rockului progresiv (fantezie care a inspirat fericit şi conturarea planetei Pandora din celebrul film Avatar, al regizorului James Cameron, lansat în anul 2009). Judecaţi şi dumneavostră exemplele de mai jos şi găsiţi răspunsul la întrebarea care mă frământă. De ce-a fost nevoie de re-imaginarea copertei originale?

Este bine să cunoaşteţi cât mai multe amănunte din această impresionantă poveste a vinylului, pe care mulţi dintre noi, au trăit-o aproximativ de la începuturi, de pe vremea regimului comunist… Este bine să ştiţi cu ce să începeţi o colecţie de vinyluri, cremă a cremelor, este indicat să ascultaţi (gratis) pe tube sau (contracost) pe Spotify (sau la calitate mai bună, Tidal) şi apoi să alegeţi varianta originală a vinylului respectiv. Aveţi răbdare, nu vă pierdeţi speranţa, muzica bună este reeditată mereu, remasterizată cu simţ de răspundere şi reprodusă la cea mai bună calitate (stereo) pe vinyl. Un exemplu elocvent: Dire Straits – Brothers în Arms, ediţia pe două discuri, la turaţia de 45 de rpm. (Mastered at Abbey Road Studios, Half Speed Mastering, UMC, Vertigo, Mercury 2020, Made in Germany). Este cea mai bună variantă pe care buzunarul mediu al audiofilului o poate suporta.

În cazul vinylului este vorba de căldura emanată de o înregistrare reuşită analog, de nostalgia coperţii, de bogaţia informaţiilor eternizate pe inner sleeve şi de mirosul unui produs viu pe care-l preţuieşti cu fiecare aşezare a plăcii pe platanul pickupului.

Închei cu o poveste frumoasă audio a Krautrock-ului, Made in Germany, a căror reeditări pe vinyl le socotesc a fi deosebit de importante pentru istoria acestui gen unic în istoria rockului. Alăturat vedeţi coperta unui excelent album al trupei Birth Control – Hoodoo Man din 1972. Un album cu o copertă îndrăzneaţă, nostimă, reflectivă, ce-a făcut vâlvă în acei ani, şi cu două mari hituri, Buy şi Gamma Ray, despre care s-a scris în revistele din Marea Britanie, nu neapărat laudativ. Krautrock-ul aka Kosmische musik este încă o necunoscută muzicală în România. Cu toate acestea, sunt convins că tânăra generaţie va avea timp şi răbdare să descopere nestematele acestui fenomen muzical german, aşa cum şi noi, vă sfătuim să o faceţi, digital sau analog. Os Mundi, Popol Vuh, Amon Düül, Guru Guru, Can, Neu!, Ashra Tempel, Grobschnitt, Novalis, Embryo, Kraan, Frumpy, Atlantis. Aveţi progarchives.com la îndemână pentru aprofundare.

Miercurea Vinyliştilor nu este un (efectiv) târg de vinyluri. Este un loc de întâlnire al poveştilor muzicii bune cu consumatorii ei, audiofili sau erudiţi colecţionari. Desigur, mulţi vin şi cumpără sau vând, ascultă, se interesează şi descoperă, de cele mai multe ori, oferta potrivită bugetului personal. Miki Căpitanu ne înlesneşte aceste întâlniri pe terasa clubului Sing tagma, de fiecare dată când avem timp liber, miercurea după ora 17.30. Aşa cum pe vremuri, ne revedeam după servici, zi de zi, pe terasa celebrului Blues cafe. Multe din poveştile şi cărţile redacţiei artasunetelor.ro s-au pus la cale aici, iar altele urmează a fi născocite la Sing tagma.

Radu Lupaşcu

15 iunie 2021

Foto: arhiva personală