Am trăit o seară magnifică, foarte plăcut surprins fiind de prestația oamenilor de pe scenă.
Știam de calitățile muzicienilor, ale instrumentiștilor, Rareș Totu, Vlady Săteanu, Cosmin Farcaș și Vali Vătuiu, pentru că îi mai văzusem și ascultasem în dese rânduri. În fața lor, Johnny Mitrache a făcut show, are o voce excelentă, puternică, cu ambitus. A antrenat publicul, l-a făcut să se miște, iar la final s-a dansat în picioare.
Sunet foarte bun, atmosferă de concert cu ștaif, cu lume bună prezentă acolo, cunoscătoare de muzică.
Un aspect interesant este că Johnny a spus că va reveni în România definitiv. La întrebarea despre activitatea muzicală în Franța, nu s-a declarat tocmai mulțumit pentru că, cei din trupă, nu erau atât de buni. Citez: „nici pe jumătate față de ce a fost pe scena Clubului Țăranului”.
Invitati pe scenă a fost Paul Negoiță, o altă voce care impune respect și Marcian Petrescu unul dintre cei mai buni muzicutiști din România.
Rareș mi-a făcut câteva invitații la cântările ce vor urma, sper să pot ajunge la ele. Rareș este un un muzician fabulos, îmi exprimam regretul că nu și-a găsit constanță într-o trupă mare, pentru că băiatul ăsta chiar merită o trupă mare. Prietenul Vlady, imperturbabil, impresionant ca de fiecare dată. I-am salutat pe fiecare dintre ei cu o calda și respectuoasă strângere de mână.
Vasile DT Marin
Nota redacției : Întoarcerea lui Johnny Mitrache în România ar însemna recuperarea unei voci mult premiate aici. Calitățile lui Johnny le-am evidențiat în alte două articole și ne bucurăm că prietenul nostru Vasile întărește ceea ce noi am mai scris.
România este o patrie pentru blues !
Trebuie în final să-l evidențiem pe neobositul promotor, pe muzicologul Alexandru Șipa pentru serile minunate de acolo și nivelul ridicat al prestațiilor.
Cei de la Clubul Țăranului ar trebui să-i ridice statuie !
0 Comentarii