Florin Ochescu redivivus. Stone Free.

L-ați uitat pe Florin Ochescu? Marele nostru chitarist? Credeați că stă liniștit la pensie? Cu Silvia(Dumitrescu) lângă el?
V-ați înselat! E tot cu Silvia! Dar cântă blues, alături de alti artiști ai genului: Alex Tomaselli(italianul din Brezoi de Vâlcea) la bas și Lucian ”Clopo” Cioarga la baterie. Și Alex și-a invitat iubita, Raluca Stoica, deținătoarea unei voci minunate.
Minunat eveniment, fost, pe 26 februarie la Clubul Țăranului din București, organizat de același neobosit muzicolog, Alexandru Șipa.
Lume multă și bună în sală, ne-am fotografiat cu Eugen Caminschi pe care-l aplaudat cu un an în urmă, tot acolo la concertul ”Vărsătorilor” din blues. Era vorba de cei născuți în zodia Vărsător.
Concertul Stone Free a fost electrizant, mult blues, solistica magnifică a lui Florin Ochescu, ne-am ridicat toți în picioare. Florin cel de pe vremuri!
Bineînțeles că s-a cântat și rock. Pentru una din ele chitariștii au schimbat acordajul. Era o veche compoziție, de pe un vechi album vinil, al unui vechi supergrup, al lui Florin Ochescu. Din păcate nu se mai nasc asemenea supergrupuri, nici public pentru ele.
Florin Ochescu rămane unul dintre stindardele muzicii noastre de rock, ”greucean” la chitară. Îl găsiți pe albumele tuturor marilor noastre trupe, amintim aici doar Sfinx,Iris și Holograf.
Și pentru cei trecuți de 60 de ani, Curtea veche 43, Progresiv TM sau Roșu și Negru.
Am petrecut o seară de neuitat alături de Gabi și Nicoleta.
Cătălin Statie
0 Comentarii